Reportaje

CONSILIERII DIN ORAŞUL CODRU NU VOR MAI DENUMI O STRADĂ DIN LOCALITATE CU NUMELE LUI ANTONESCU

CONSILIERII DIN ORAŞUL CODRU NU VOR MAI DENUMI O STRADĂ DIN LOCALITATE CU NUMELE LUI ANTONESCU
13 octombrie, 2010

Consilierii din fracţiunea Partidului Liberal Democrat (PLDM) din consiliul local al oraşului Codru, care anterior au votat pentru ca o stradă din localitate să fie denumită „Vila Antonescu”, au renunţat la această intenţie.

UE SPERĂ CĂ LA ASTANA VA FI SOLUŢIONATĂ PROBLEMA ACORDĂRII UE ŞI SUA A STATUTULUI DE MEDIATOR ÎN NEGOCIERILE PENTRU PROBLEMATICA TRANSNISTREANĂ

UE SPERĂ CĂ LA ASTANA VA FI SOLUŢIONATĂ PROBLEMA ACORDĂRII UE ŞI SUA A STATUTULUI DE MEDIATOR ÎN NEGOCIERILE PENTRU PROBLEMATICA TRANSNISTREANĂ
12 octombrie, 2010

Uniunea Europeană speră că problema acordării UE şi SUA a statutului de mediator în negocierile pentru reglementarea transnistreană în formatul „5+2”, precum şi cea a lansării negocierilor în acest format vor fi soluţionate la summit-ul OSCE, care se va desfăşura pe 1-2 decembrie la Astana (Kazahstan).

DIRECTORUL „GASVAT GRUP” ACUZĂ PROCURATURA GENERALĂ CĂ PROTEJEAZĂ INTERESELE DE GRUP, DAR NU ALE STATULUI

DIRECTORUL „GASVAT GRUP” ACUZĂ PROCURATURA GENERALĂ CĂ PROTEJEAZĂ INTERESELE DE GRUP, DAR NU ALE STATULUI
12 octombrie, 2010

Directorul companiei „Gasvat Grup”, Vadim Ciornea acuză Procuratura Generală şi Judecătoria Economică că protejează interesele anumitor grupări, dar nu ale statului.

„EXPERT GRUP” CONSIDERĂ CĂ GUVERNUL NU A AVUT SUFICIENT TIMP PENTRU A SCHIMBA MODELUL DE CREŞTERE ECONOMICĂ...

„EXPERT GRUP” CONSIDERĂ CĂ GUVERNUL NU A AVUT SUFICIENT TIMP PENTRU A SCHIMBA MODELUL DE CREŞTERE ECONOMICĂ...
07 octombrie, 2010

Guvernul Alianţei pentru Integrare Europeană nu a avut suficient timp la dispoziţie pentru a schimba modelul de creştere economică în R.Moldova – de la consum la investiţii, consideră experţii Centrului Analitic Independent „Expert Grup”.

PARTIDUL „PENTRU NEAM ŞI ŢARĂ” VA MERGE ÎN CAMPANIA ELECTORALĂ CU SLOGANUL „NU! MAFIEI”

PARTIDUL „PENTRU NEAM ŞI ŢARĂ” VA MERGE ÎN CAMPANIA ELECTORALĂ CU SLOGANUL „NU! MAFIEI”
06 octombrie, 2010

Partidul „Pentru Neam şi Ţară” (PpNŢ), pe listele căruia la alegerile parlamentare din 28 noiembrie vor merge şi membrii Mişcării Antimafie în frunte cu Sergiu Mocanu, vor intra în campania electorală cu sloganul „Nu! Mafiei”.

FEDERAŢIA „VOIEVOD” A OBŢINUT LOCUL I LA CAMPIONATUL MONDIAL DE ARTE MARŢIALE DIN GERMANIA

FEDERAŢIA „VOIEVOD” A OBŢINUT LOCUL I LA CAMPIONATUL MONDIAL DE ARTE MARŢIALE DIN GERMANIA
06 octombrie, 2010

Federaţia de luptă naţională „Voievod” a obţinut locul I la Campionatul Mondial de Arte Marţiale ediţia 2010, care s-a desfăşurat pe 2-3 octombrie în Grossaitingen, Germania.

ADMINISTRATORUL DE INSOLVABILITATE AL „CRISTAL-FLOR” ACUZĂ CURTEA DE APEL ECONOMICĂ DE DEPĂŞIREA ATRIBUŢIILOR DE SERVICIU

ADMINISTRATORUL DE INSOLVABILITATE AL „CRISTAL-FLOR” ACUZĂ CURTEA DE APEL ECONOMICĂ DE DEPĂŞIREA ATRIBUŢIILOR DE SERVICIU
06 octombrie, 2010

Administratorul de insolvabilitate al „Cristal-Flor”, Nicolae Fortună, care este susţinut de Liga pentru Apărarea Drepturilor Patrimoniale „Pro Echitate”, a acuzat Curtea de Apel Economică de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi de apărarea intereselor unor creditori în parte ai întreprinderii.

MTS EXAMINEAZĂ POSIBILITATEA CUMPĂRĂRII EVENTIS MOBILE

MTS EXAMINEAZĂ POSIBILITATEA CUMPĂRĂRII EVENTIS MOBILE
05 octombrie, 2010

Operatorul rus de telefonie mobilă „Mobilnîie telesistemî” (MTS) examinează posibilitatea cumpărării operatorului moldovenesc de telefonie mobilă Eventis Mobile, aflat în proces de insolvabilitate. Despre aceasta a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, administratorul companiei insolvabile, Veaceslav Apostol.

UN AVOCAT ACUZĂ ORGANUL CADASTRAL CHIŞINĂU DE INCOMPETENŢĂ

UN AVOCAT ACUZĂ ORGANUL CADASTRAL CHIŞINĂU DE INCOMPETENŢĂ
04 octombrie, 2010

Avocatul Roman Zadoinov acuză Organul Cadastral Chişinău de incompetenţă şi susţine că acesta angajează la serviciu persoane care nu au cunoştinţe elementare în domeniul dreptului de proprietate.

SERGIU MOCANU VA FI SUSŢINUT "ÎN LUPTA ANTIMAFIE" ÎN CADRUL CAMPANIEI ELECTORALE DE GHEORGHE SUSARENCO, VIOREL ŢOPA ŞI RĂZVAN PAVELIU

SERGIU MOCANU VA FI SUSŢINUT "ÎN LUPTA ANTIMAFIE" ÎN CADRUL CAMPANIEI ELECTORALE DE GHEORGHE SUSARENCO, VIOREL ŢOPA ŞI RĂZVAN PAVELIU
29 septembrie, 2010

Liderul Mişcării Antimafie, Sergiu Mocanu, va fi susţinut în lupta antimafie în cadrul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 28 noiembrie de către actualul viceministru al justiţiei, Gheorghe Susarenco, de omul de afaceri Viorel Ţopa şi de fostul director al companiei „TELEFE-M Internaţional”, Răzvan Paveliu.