Reportaje
FUNDAŢIA „RENATO USATÎI” RESPINGE ACUZAŢIILE DE ESCROCHERIE
Preşedinta Fundaţiei de binefacere „Renato Usatîi”, Elena Griţco, respinge acuzaţiile de escrocherie, aduse asociaţiei obşteşti de unele portaluri de ştiri.
VETERANII CONFLICTULUI DE PE NISTRU CONSIDERĂ CĂ AUTORITĂŢILE SE AFLĂ ÎN STARE DE RĂZBOI CU POPORUL
Autorităţile Moldovei se află în stare de război cu propriul popor, consideră veteranii conflictului de pe Nistru.
UN JUDOCAN MOLDOVEAN A OBŢINUT AURUL LA CAMPIONATUL MONDIAL DE JUDO PRINTRE CADEŢI
Judocanul moldovean Eugen Matveiciuc a ocupat primul loc la Campionatul Mondial de Judo printre Cadeţi (sub 18 ani) la categoria de până la 81 kg.
SOCIETATEA VÂNĂTORILOR DIN MOLDOVA SUSȚINE CĂ SE OCUPĂ DE VÂNĂTOARE NU DOAR PENTRU A UCIDE ANIMALELE
Vânătorii din Republica Moldova se ocupă de vânat nu pentru a ucide animalele, ci pentru a menține echilibru în natură. O declarație în acest sens a făcut luni în cadrul unei conferințe la agenția INFOTAG, președintele Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova (SVPM), Oleg Ciocoi.
ORGANIZAȚIILE PENTRU PROTECȚIA ANIMALELOR ÎNDEAMNĂ CETĂȚENII SĂ LUPTE ÎMPOTRIVA CRUZIMII FAȚĂ DE ANIMALE
Organizațiile pentru protecția animalelor îi îndeamnă pe cetățenii Moldovei să lupte împotriva cruzimii față de animale. Președintele asociației „ALGA”, Valentina Dudnic, a spus joi, la o conferință de presă la agenția INFOTAG, că animalele fără adăpost, de asemenea, au dreptul la viaţă. Potrivit ei, „câinii prinși pe străzile Chișinăului sunt uciși cu bestialitate”.
LIDERUL PARTIDULUI „CASA NOASTRĂ – MOLDOVA” CONSIDERĂ CĂ TREBUIE INIŢIATĂ INVESTIGAREA ACTIVITĂŢII COMPANIEI „FLYONE”
Liderul Partidului „Casa Noastră – Moldova”, Grigorii Petrenco, consideră că trebuie iniţiată investigarea activităţii companiei aeriene „FlyOne” din Moldova, a cărei cursă a ajuns la Chişinău din Heraklion cu o întârziere de 36 de ore.
PESTE 75% DIN CETĂŢENII MOLDOVEI CONSIDERĂ CĂ ŢARA SE ÎNDREAPTĂ ÎNTR-O DIRECŢIE GREŞITĂ
Majoritatea cetăţenilor Moldovei (75,4%) consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar 13,4% consideră că se îndreptă într-o direcţie corectă. Acestea sunt rezultatele sondajului de opinie realizat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing CBS-AXA.
GRIGORII PETRENCO, CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE CU SUSPENDARE, CONSIDERĂ CĂ HOTĂRÂREA INSTANŢEI ESTE „O COMANDĂ POLITICĂ A LUI VLAD PLAHOTNUC”
Preşedintele Partidului „Casa Noastră – Moldova”, Grigorii Petrenco, condamnat la închisoare cu suspendare pentru organizarea dezordinilor în masă, consideră că hotărârea instanţei este „o comandă politică a coordonatorului coaliţiei de guvernare în Moldova, a oligarhului Vlad Plahotnuc”.
AMBASADA GERMANIEI VA ORGANIZA UN CONCERT CU OCAZIA ANIVERSĂRII A 25-A DE LA STABILIREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE CU MOLDOVA
Sâmbătă, 1 iulie, la Teatrul de Vară din parcul Valea Morilor va avea loc tradiţionalul concert în aer liber. Evenimentul este organizat de Ambasada Germaniei în Moldova cu ocazia aniversării a 25-a de la stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări.
PRODUCĂTORII AUTOHTONI NU SUSŢIN REDUCEREA TAXEI ECOLOGICE, CARE LE DĂ PRIORITATE IMPORTATORILOR
Asociaţia Producătorilor de Conserve „Speranţa-Con” şi mai mulţi producători din Moldova, printre care „Orhei-Vit”, „JLC”, „Gelibert” şi „Aquatrade”, s-au pronunţat împotriva micşorării taxei ecologice, începând cu 1 ianuarie 2017.
comentarii [ 4 ]