Reportaje
DIRECTORUL SA „FRANZELUŢA”, EUGEN BALECA: SCANDALUL ÎN JURUL COMBINATULUI DE PÎINE ESTE PROVOCAT DE PLDM
Directorul general al SA „Franzeluţa”, Eugen Baleca, susţine că scandalul din jurul combinatului de pîine este opera Partidului Liberal Democrat, condus de premierul Vladimir Filat.
ÎN SERIA „PERSONALITATEA ŢĂRII” ÎN MOLDOVA A FOST EDITATĂ CARTEA „LEONID TALMACI – MARELE MAESTRU AL LEULUI”
În seria „Personalitatea ţării” în Moldova a fost editată cartea „Leonid Talmaci – marele maestru al leului”.
NOUL ADMINISTRATOR AL ÎNTREPRINDERII „MACONI” ÎI ACUZĂ PE ADMINISTRATORII PRECEDENŢI DE „ATAC RAIDER”
Administratorul întreprinderii de arendă „Maconi”, Anton Jerebţov, numit iarăşi în această funcţie de Curtea de Apel Economică, îl acuză pe administratorul precedent Valeriu Chistruga de „atac raider asupra întreprinderii”.
MIŞCAREA „7 APRILIE”: POLIŢIŞTII TORŢIONARI AŞTEAPTĂ REVENIREA COMUNIŞTILOR, PENTRU A FI SCOŞI BASMA CURATĂ
Poliţiştii care au maltratat tinerii la 7 aprilie 2009 aşteaptă revenirea comuniştilor la putere, pentru a fi scoşi basma curată. Declaraţia aparţine preşedintelui Mişcării „7 aprilie”, Anatol Mătăsaru, şi a fost făcută vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la INGOTAG.
MIŞCAREA „RAVNOPRAVIE” ÎŞI ÎNDEAMNĂ SIMPATIZANŢII SĂ-L VOTEZE PE IGOR DODON
Mişcarea social-politică „Ravnopravie” îşi îndeamnă simpatizanţii ca la alegerile din 19 iunie să-l voteze pe candidatul Partidului Comuniştilor la funcţia de primar al Chişinăului, Igor Dodon.
REPREZENTANŢII MEDIULUI ACADEMIC DIN MOLDOVA ÎNDEAMNĂ CETĂŢENII SĂ-L VOTEZE PE DORIN CHIRTOACĂ
Reprezentanţii mediului academic din Moldova îndeamnă cetăţenii să voteze pe 19 iunie candidatul Partidului Liberal la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă.
PARTIDUL „CASA NOASTRĂ – MOLDOVA” ÎNDEAMNĂ LOCUITORII CHIŞINĂULUI SĂ-L VOTEZE PE COMUNISTUL IGOR DODON
Partidul „Casa noastră – Moldova” a decis ca în turul doi al alegerilor locale din 19 iunie să-l susţină pe candidatul Partidului Comuniştilor la funcţia de primar de Chişinău, Igor Dodon. Despre aceasta a anunţat liderul partidului, Oleg Onişcenco, joi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG.
„PROTECŢIA CONSUMATORILOR” CONSIDERĂ CĂ PRIMAR AL CHIŞINĂULUI TREBUIE SĂ DEVINĂ IGOR DODON
Asociaţia obştească „Protecţia consumatorilor” consideră că primar al Chişinăului trebuie să devină candidatul Partidului Comuniştilor, Igor Dodon.
FOSTUL ADMINISTRATOR AL „MACONI”, ANTON JEREBŢOV, ÎL ACUZĂ PE ACTUALUL ADMINISTRATOR DE „PREJUDICIERE”
Fostul administrator al întreprinderii de arendă „Maconi”, Anton Jerebţov, numit de Curtea de Apel Economică, îl acuză pe actualul administrator Valeriu Chistruga de prejudicierea întreprinderii.
ASOCIAŢIA ADJUTA CIVES CERE DEPOLITIZAREA POLIŢIEI DIN MOLDOVA
Asociaţia pentru protecţia drepturilor civile Adjuta Cives cere Guvernului şi Ministerului Afacerilor Interne să depolitizeze în mod de urgenţă comisariatele de poliţie din Moldova.
adaugă comentariu