Reportaje

PARTIDUL UMANIST ATRAGE ATENŢIA LA IMPLICAREA GRUPURILOR NEFORMALE ŞI SECTELOR ÎN PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÎNT

PARTIDUL UMANIST ATRAGE ATENŢIA LA IMPLICAREA GRUPURILOR NEFORMALE ŞI SECTELOR ÎN PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÎNT
25 mai, 2010

Partidul Umanist atrage atenţia societăţii, autorităţilor centrale şi locale, organelor de ordine asupra implicării unor grupuri neformale şi sectelor în procesul de învăţămînt al elevilor. Motiv a servit schimbarea denumirii şcolii nr. 24 din Chişinău în Liceul Teoretic „Univers-Lions”, denumire care, în opinia liderului partidului, profesorul Ion Mereuţa, arată o legătură între administraţia liceului şi Asociaţia Internaţională „Lions”.

PSD PROPUNE CA PENSIA MINIMĂ GARANTATĂ DE STAT SĂ FIE MAJORATĂ PÎNĂ LA 1137 LEI

PSD PROPUNE CA PENSIA MINIMĂ GARANTATĂ DE STAT SĂ FIE MAJORATĂ PÎNĂ LA 1137 LEI
25 mai, 2010

Partidul Social Democrat (PSD) propune ca pensia minimă garantată de stat să fie majorată pînă la 1137 lei începînd cu 1 iulie 2010. În acest sens, PSD a elaborat proiectul de lege privind asigurarea minimului de existenţă şi asigurarea protecţiei sociale, pe care intenţionează să-l propună Parlamentului spre aprobare pînă la data de 16 iunie.

PSD A DISCUTAT CU PARTIDUL REGIUNILOR POSIBILITATEA ELIMINĂRII BARIERELOR VAMALE DINTRE MOLDOVA ŞI UCRAINA

PSD A DISCUTAT CU PARTIDUL REGIUNILOR POSIBILITATEA ELIMINĂRII BARIERELOR VAMALE DINTRE MOLDOVA ŞI UCRAINA
25 mai, 2010

Posibilitatea de a elimina barierele vamale dintre Republica Moldova şi Ucraina a fost subiectul principal al discuţiilor de săptămîna trecută la Kiev dintre conducerea Partidului Social Democrat (PSD) din Moldova şi Partidul Regiunilor din Ucraina.

JURISTUL IGOR HADÎRCĂ SUSŢINE CĂ SORA SA A FOST BĂTUTĂ ÎN CABINETUL DIRECTORULUI INJ

JURISTUL IGOR HADÎRCĂ SUSŢINE CĂ SORA SA A FOST BĂTUTĂ ÎN CABINETUL DIRECTORULUI INJ
19 mai, 2010

Juristul Igor Hadîrcă susţine că sora sa – Victoria Hadîrcă – a fost bătută de juristul şi candidatul la funcţia de judecător Elena Istrati, fiica directorului Institutului Naţional al Justiţiei (INJ), Eugenia Fistican.

SERGIU MOCANU SUSŢINE CĂ DECLARAŢIA DE LA KIEV ESTE UN ULTIMATUM PENTRU MOLDOVA

SERGIU MOCANU SUSŢINE CĂ DECLARAŢIA DE LA KIEV ESTE UN ULTIMATUM PENTRU MOLDOVA
19 mai, 2010

Declaraţia ruso-ucraineană, semnată luni la Kiev, este un ultimatum pentru Moldova, din care reiese că RM poate exista ca stat independent doar în sfera intereselor ruseşti, susţine liderul Mişcării „Acţiunea Populară” şi fostul consilier prezidenţial, Sergiu Mocanu.

VETERANII DE RĂZBOI CONSIDERĂ CĂ TENTATIVELE DE A DEFĂIMA LIGA TINERETULUI RUS DIN MOLDOVA REPREZINTĂ O COMANDĂ POLITICĂ

VETERANII DE RĂZBOI CONSIDERĂ CĂ TENTATIVELE DE A DEFĂIMA LIGA TINERETULUI RUS DIN MOLDOVA REPREZINTĂ O COMANDĂ POLITICĂ
17 mai, 2010

Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial consideră că tentativele de a defăima Liga Tineretului Rus din Moldova reprezintă o comandă politică.

BISERICILE CREŞTINE DIN MOLDOVA VOR ORGANIZA DUMINICĂ FESTIVALUL „DUMNEZEU IUBEŞTE FAMILIA”

BISERICILE CREŞTINE DIN MOLDOVA VOR ORGANIZA DUMINICĂ FESTIVALUL „DUMNEZEU IUBEŞTE FAMILIA”
14 mai, 2010

Bisericile creştine din Moldova vor organiza duminică, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, Festivalul „Dumnezeu iubeşte familia”, în contextul celebrării în Moldova a Zilei Internaţionale a Familiei.

CATHOLIC RELIEF SERVICES ÎNDEAMNĂ MEDIUL DE AFACERI DIN MOLDOVA SĂ IMPLEMENTEZE STANDARDUL SA8000

CATHOLIC RELIEF SERVICES ÎNDEAMNĂ MEDIUL DE AFACERI DIN MOLDOVA SĂ IMPLEMENTEZE STANDARDUL SA8000
14 mai, 2010

Agenţia umanitară internaţională Catholic Relief Services (CRS), reprezentanţa din Moldova, îndeamnă mediul de afaceri din R.Moldova să implementeze standardul internaţional de responsabilitate socială SA8000.

EX-DIRECTORUL „RED-NORD” CERE AUTORITĂŢILOR SĂ SUSPENDE ACHITAREA SILITĂ A DATORIEI CĂTRE „ENERGOALIANS”

EX-DIRECTORUL „RED-NORD” CERE AUTORITĂŢILOR SĂ SUSPENDE ACHITAREA SILITĂ A DATORIEI CĂTRE „ENERGOALIANS”
11 mai, 2010

Ex-directorul SA „Red-Nord”, Gheorghe Pelin, cere autorităţilor R.Moldova să suspende achitarea silită a datoriei inexistente către compania ucraineană „Energoalians”.

CJI ŞI CENTRUL MEDIA DE LA TIRASPOL VOR REALIZA ÎN PREMIERĂ UN PROIECT COMUN

CJI ŞI CENTRUL MEDIA DE LA TIRASPOL VOR REALIZA ÎN PREMIERĂ UN PROIECT COMUN
07 mai, 2010

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Centrul Media de la Tiraspol vor realiza în premieră un proiect comun. La realizarea acestuia va participa şi Centrul pentru Dezvoltare Media din Sofia (Bulgaria). Proiectul va fi consacrat fortificării capacităţilor mass-media din Moldova de a reflecta subiectele de interes public, la care vor putea participa şi jurnalişti din Găgăuzia.