Reportaje

AVOCATUL GHEORGHE SUSARENCO CONSIDERĂ CĂ PREȘEDINTELE A ADMIS O NEDREPTATE ÎN RAPORT CU UN DEPUTAT DIN PRIMUL PARLAMENT AL RM

AVOCATUL GHEORGHE SUSARENCO CONSIDERĂ CĂ PREȘEDINTELE A ADMIS O NEDREPTATE ÎN RAPORT CU UN DEPUTAT DIN PRIMUL PARLAMENT AL RM
24 aprilie, 2013

Avocatul Gheorghe Susarenco consideră că președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti a admis o nedreptate în raport cu un deputat din primul Parlament al Moldovei, Andrei Baștovoi. Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Agenția ”INFOTAG”, el a declarat că șeful statului nu l-a inclus pe Baștovoi în lista deputaților care au fost decorați, zilele trecute, cu Ordinul Republicii pentru faptul că au adoptat Declarația de Independență.

ORGANIZAȚIA PENTRU ”PROTECȚIA CONSUMATORILOR” ATRAGE ATENȚIA ASUPRA ÎNCĂLCĂRILOR MULTIPLE ALE DREPTURILOR CONSUMATORILOR

ORGANIZAȚIA PENTRU ”PROTECȚIA CONSUMATORILOR” ATRAGE ATENȚIA ASUPRA ÎNCĂLCĂRILOR MULTIPLE ALE DREPTURILOR CONSUMATORILOR
23 aprilie, 2013

Organizația pentru ”Protecția Consumatorilor” atrage atenția asupra multiplelor încălcări ale drepturilor consumatorilor și imposibilitatea de a atrage la răspundere persoanele care încalcă legea. Asta pentru că din Legea cu privire la protejarea drepturilor consumatorilor a fost exclus Art. 28, care prevede sancțiuni pentru asemenea încălcări.

CENTRUL MEDIA PENTRU TINERI ȘI ASOCIAȚIA WINROCK MOLDOVA ÎNDEAMNĂ DE A NU RĂMÂNE INDIFERENȚI FAȚĂ DE VIOLENȚA ÎN FAMILIE

CENTRUL MEDIA PENTRU TINERI ȘI ASOCIAȚIA WINROCK MOLDOVA ÎNDEAMNĂ DE A NU RĂMÂNE INDIFERENȚI FAȚĂ DE VIOLENȚA ÎN FAMILIE
23 aprilie, 2013

Centrul Media pentru Tineri și Asociația Winrock Moldova îndeamnă societatea să nu rămână indiferentă și să lupte împotriva violenței în familie.

UN GRUP DE LOCUITORI AI MUNICIPIULUI BĂLȚI CERE PEDEAPSĂ PENALĂ PENTRU PEDAGOGUL-RUSOFOB

UN GRUP DE LOCUITORI AI MUNICIPIULUI BĂLȚI CERE PEDEAPSĂ PENALĂ PENTRU PEDAGOGUL-RUSOFOB
22 aprilie, 2013

Un grup de locuitori ai municipiului Bălți va cere Procuraturii aplicarea pedepsei penale în privința profesorului-rusofob, Victor Cravcenco. Despre aceasta a declarat, luni, într-o conferință de presă susținută la Agenția ”INFOTAG”, Andrei Ciornîi, conducătorul grupului de inițiativă al cetățenilor.

AUTORITATEA PCRM ÎN RÂNDUL POPULAȚIEI ESTE ÎN CREȘTERE, IAR CEA A PARTIDELOR FOSTEI AIE ESTE ÎN SCĂDERE – SONDAJ

AUTORITATEA PCRM ÎN RÂNDUL POPULAȚIEI ESTE ÎN CREȘTERE, IAR CEA A PARTIDELOR FOSTEI AIE ESTE ÎN SCĂDERE – SONDAJ
19 aprilie, 2013

Autoritatea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) în rândul populației este în creștere cu peste 4%, iar cea a partidelor fostei Alianțe pentru Integrare Europeană (AIE) este în scădere cu circa 2%, arată datele studiului sociologic „Vox Populi – aprilie 2013.

AMBASADA GERMANIEI A LANSAT CONCURSUL ”BURSA PARLAMENTARĂ INTERNAȚIONALĂ 2014”

AMBASADA GERMANIEI A LANSAT CONCURSUL ”BURSA PARLAMENTARĂ INTERNAȚIONALĂ 2014”
17 aprilie, 2013

Ambasada Germaniei la Chișinău a lansat concursul ”Bursa Parlamentară Internațională 2014”, în rezultatul căruia vor fi selectați trei tineri, care în anul 2014 își vor face practica, timp de 5 luni, în cadrul Bundestagului german.

MARIN LIVĂDARU: ÎN MOLDOVA NU EXISTĂ FOTBAL PROFESIONIST IAR CLUBURILE DE FRUNTE ÎNCALCĂ INTERDICȚIILE IMPUSE DE UEFA

MARIN LIVĂDARU: ÎN MOLDOVA NU EXISTĂ FOTBAL PROFESIONIST  IAR CLUBURILE DE FRUNTE  ÎNCALCĂ INTERDICȚIILE IMPUSE DE UEFA
15 aprilie, 2013

În Moldova nu există fotbal profesionist, iar cluburile de frunte joacă ca și amatori, totodată, sunt afiliați ai încălcărilor interdicțiilor impuse de UEFA, consideră managerul echipei ”Iskra-Stal” și a companiei Feira Group.

LIGA TINERTULUI RUS A DAT START ACȚIUNII ”PANGLICA SFÂNTULUI GHEORGHE - 2013”

LIGA TINERTULUI RUS A DAT START ACȚIUNII ”PANGLICA SFÂNTULUI GHEORGHE - 2013”
15 aprilie, 2013

Liga Tineretului Rus din Moldova a dat start acțiunii ”Panglica Sfântului Gheorghe - 2013”.

MAI MULȚI PĂRINȚI ȘI PREOȚI CER PARLAMENTULUI SĂ RENUNȚE LA ADOPTAREA LEGII CARE PREVEDE ”SEPARAREA COPIILOR DE PĂRINȚI”

MAI MULȚI PĂRINȚI ȘI PREOȚI CER PARLAMENTULUI SĂ RENUNȚE LA ADOPTAREA LEGII CARE PREVEDE ”SEPARAREA COPIILOR DE PĂRINȚI”
10 aprilie, 2013

Avocatul Parlamentar pentru drepturile copilului Tamara Plămădeală, mai mulți părinți și preoții din Republica Moldova cer Parlamentului să renunțe la adoptarea, în lectură finală, a proiectului Legii privind protecția specială a copiilor în situație de risc și a copiilor separați de părinți, pe motiv că ”prevederile acestuia urmăresc scopul de a distruge familia, dar nu de a o consolida”.

ANPCI ACUZĂ CONDUCEREA AGEPI DE FAPTUL CĂ PRIN ACȚIUNILE SALE ÎI OBSTRUCȚIONEAZĂ ACTIVITATEA

ANPCI ACUZĂ CONDUCEREA AGEPI DE FAPTUL CĂ PRIN ACȚIUNILE SALE ÎI OBSTRUCȚIONEAZĂ ACTIVITATEA
09 aprilie, 2013

Asociația Națională pentru Protecția Creației Intelectuale (ANPCI) acuză Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) de faptul că, prin acțiunile sale, îi obstrucționează activitatea și creează o stare de conflict dintre asociațiile din domeniu și oamenii de creație.