Reportaje

MAMELE LUI OLEG STOIAN ȘI SERGHEI SEBASTIAN CONSIDERĂ CĂ FIII LOR AU FOST CONDAMNAŢI PE NEDREPT

MAMELE LUI OLEG STOIAN ȘI SERGHEI SEBASTIAN CONSIDERĂ CĂ FIII LOR AU FOST CONDAMNAŢI PE NEDREPT
11 decembrie, 2023

Mamele bălțenilor Oleg Stoian și Serghei Sebastian consideră că fiii lor au fost condamnați pe nedrept, iar în analiza cazurilor instanța din Edineț a comis numeroase încălcări de procedură.

REFUGIAȚI ȘI VETERANI AI CONFLICTULUI TRANSNISTREAN SUNT NEMULŢUMIŢI DE ATITUDINEA GUVERNULUI FAȚĂ DE REVENDICĂRILE LOR

REFUGIAȚI ȘI VETERANI AI CONFLICTULUI TRANSNISTREAN SUNT NEMULŢUMIŢI DE ATITUDINEA GUVERNULUI FAȚĂ DE REVENDICĂRILE LOR
11 decembrie, 2023

Refugiații din regiunea transnistreană și veteranii conflictului armat transnistrean din 1992 n-au văzut în bugetul de stat pentru 2024 resurse pentru majorarea plăților către veterani și invalizii de război, văduvele celor decedaţi și refugiați. Președintele Mișcării refugiaților din Transnistria, Anatolie Bîzgu, a declarat acest lucru luni, la o conferință de presă susţinută la agenția „INFOTAG”.

PROPRIETARUL UNUI CENTRU DE OFICII DIN CHIŞINĂU CREDE CĂ ESTE SUPUS PRESIUNILOR DIN CAUZA PRETENŢIILOR NEFONDATE ALE UNEI VECINE

PROPRIETARUL UNUI CENTRU DE OFICII DIN CHIŞINĂU CREDE CĂ ESTE SUPUS PRESIUNILOR DIN CAUZA PRETENŢIILOR NEFONDATE ALE UNEI VECINE
08 decembrie, 2023

Proprietarul unui centru de oficii din sectorul Râșcani al oraşului Chișinău, Ghenadie Bîlbu, consideră că este supus unor presiuni din cauza pretențiilor nefondate ale vecinei sale din preajmă, Elena Buga. El a declarat vineri, la o conferință de presă susţinută la agenția „INFOTAG”, că a cumpărat lotul de teren în 2015 „și a decis să obțină acordul vecinilor pentru a începe lucrul”.

UN VETERAN AL CONFLICTULUI TRANSNISTREAN DE MAI MULT DE 18 ANI NU-ŞI POATE RECUPERA MAȘINA, CONSIDERÂND CĂ ACEASTA A FOST „FURATĂ DE FUNCŢIONARI CORUPȚI”

UN VETERAN AL CONFLICTULUI TRANSNISTREAN DE MAI MULT DE 18 ANI NU-ŞI POATE RECUPERA MAȘINA, CONSIDERÂND CĂ ACEASTA A FOST „FURATĂ DE FUNCŢIONARI CORUPȚI”
23 noiembrie, 2023

Un veteran al conflictului transnistrean, președintele organizației de veterani „Maica îndurerată”, Nicolae Besedovschi, nu reuşeşte să-și recupereze mașina de mai bine de 18 ani, considerând că aceasta i-a fost „furată de funcţionari corupți”. Joi, la o conferință de presă la agenția „INFOTAG”, el a povestit că în 2005 aducea în ţară un autoturism, pentru care „vameșii i-au cerut mită în jur de 1.500 de euro, pe care a refuzat să o dea”.

SOCIALIȘTII RESPING DECLARAȚIILE LUI RENATO USATÎI, CARE „POT FI FOLOSITE CA PRETEXT PENTRU FABRICAREA UNOR DOSARE PENALE”

SOCIALIȘTII RESPING DECLARAȚIILE LUI RENATO USATÎI, CARE „POT FI FOLOSITE CA PRETEXT PENTRU FABRICAREA UNOR DOSARE PENALE”
22 noiembrie, 2023

Socialiștii (PSRM) resping categoric declarațiile liderului Partidului nostru, Renato Usatîi, care, în opinia lor, „pot fi folosite ca pretext pentru fabricarea unor dosare penale”. Într-o conferinţă de presă susţinută la „INFOTAG”, acest lucru l-au aformat președintele organizației teritoriale a PSRM din Bălți, consilierul municipal Maxim Moroșan, adjunctul acestuia Serghei Gramma, consilierul municipal și fostul ministru al Afacerilor Interne, Pavel Voicu.

CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE MOLDOVA-CHINA INVITĂ OAMENII DE AFACERI LA EXPOZIȚIA CHINA (POLAND) TRADE FAIR 2023

CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE MOLDOVA-CHINA INVITĂ OAMENII DE AFACERI LA EXPOZIȚIA CHINA (POLAND) TRADE FAIR 2023
17 noiembrie, 2023

Camera de Comerț și Industrie Moldova-China invită oamenii de afaceri din R.Moldova să participe la cea mai mare expoziție a producătorilor chinezi din Europa, China (Poland) Trade Fair 2023, care va avea loc la centrul expozițional Ptak Warsaw Expo în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie.

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL ŞCOLILOR DE TEATRU ȘI FILM CLASSFEST 2023 VA AVEA LOC LA CHIȘINĂU PE 20-24 NOIEMBRIE

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL ŞCOLILOR DE TEATRU ȘI FILM CLASSFEST 2023 VA AVEA LOC LA CHIȘINĂU PE 20-24 NOIEMBRIE
17 noiembrie, 2023

În perioada 20-24 noiembrie, la Chișinău se va desfășura al XII-lea Festival internațional al şcolilor de teatru și film Classfest.

IRINA VLAH A ANUNȚAT CREAREA ASOCIAȚIEI „PLATFORMA MOLDOVA", CARE VA DEMONSTRA „UN BUN EXEMPLU AL POLITICII NAȚIONALE"

IRINA VLAH A ANUNȚAT CREAREA ASOCIAȚIEI „PLATFORMA MOLDOVA", CARE VA DEMONSTRA „UN BUN EXEMPLU AL POLITICII NAȚIONALE"
16 noiembrie, 2023

Platforma Moldova are drept scop să unească societatea și să aducă la putere oameni competenți, pentru care interesele cetățenilor uitate de actuala guvernare vor fi o prioritate. Astfel de obiective sunt stabilite de Asociația Obștească „Platforma Moldova”, a cărei înființare a fost anunțată joi, 16 noiembrie, în agenția Infotag de către președintele acesteia, Irina Vlah.

BAŞCANUL GĂGĂUZIEI, PREȘEDINTELE APG ȘI PRIMARUL TARACLIEI ACUZĂ AUTORITĂȚILE CĂ TIND SĂ MENŢINĂ MONOPOLUL „MOLDOVAGAZ”

BAŞCANUL GĂGĂUZIEI, PREȘEDINTELE APG ȘI PRIMARUL TARACLIEI ACUZĂ AUTORITĂȚILE CĂ TIND SĂ MENŢINĂ MONOPOLUL „MOLDOVAGAZ”
14 noiembrie, 2023

Başcanul Găguziei, Evghenia Guţul, preşedintele Adunării populare (APG), Dmitri Constantinov, şi primarul municipiului Taraclia, Veaceslav Lupov, acuză autorităţile moldoveneşti că vor să menţină monopolul Moldovagaz.

NORDGAZ FURNIZARE VA ÎNCEPE DIN 1 DECEMBRIE LIVRĂRILE DE GAZE LA PREŢUL DE 10 LEI CĂTRE INSTITUȚIILE DE MENIRE SOCIALĂ DIN GĂGĂUZIA

NORDGAZ FURNIZARE VA ÎNCEPE DIN 1 DECEMBRIE LIVRĂRILE DE GAZE LA PREŢUL DE 10 LEI CĂTRE INSTITUȚIILE DE MENIRE SOCIALĂ DIN GĂGĂUZIA
10 noiembrie, 2023

Din 1 decembrie, vor începe livrările de gaze către instituțiile de menire socială din Găgăuzia (școli, grădinițe, spitale) și, posibil, din Taraclia la preţul de 10 lei pentru metrul cub. Directorul companiei furnizoare de gaze Nordgaz-Furnizare, Alexandr Grosu, a anunțat vineri acest lucru, într-o conferință de presă susţinută la agenția „INFOTAG”.