Reportaje

„PDM ARE ŞANSE SĂ DEVINĂ CHIAR A DOUĂ FORŢĂ ÎN VIITORUL LEGISLATIV” – ANDREI POPOV

„PDM ARE ŞANSE SĂ DEVINĂ CHIAR A DOUĂ FORŢĂ ÎN VIITORUL LEGISLATIV” – ANDREI POPOV
03 iulie, 2009

Chişinău. „Partidul Democrat din Moldova poate deveni în viitorul legislativ chiar şi a două formaţiune parlamentară ca pondere”. De această părere este fostul director a Asociaţiei pentru politică externă (APE), numărul patru la funcţia de deputat pe lista PDM.

RUSIA NU VA APLICA RESTRICŢII FAŢĂ DE TRANSPORTATORII AUTO DE MĂRFURI CARE NU AU COMIS ÎNCĂLCĂRI – ANTA

RUSIA NU VA APLICA RESTRICŢII FAŢĂ DE TRANSPORTATORII AUTO DE MĂRFURI CARE NU AU COMIS ÎNCĂLCĂRI – ANTA
02 iulie, 2009

Chişinău. Ministerului Transporturi al Federaţiei Ruse nu va aplica careva restricţii în realizarea operaţiunilor de transport internaţional faţă de agenţii transportatori de mărfuri ai Republicii Moldova care nu au comis încălcări în privinţa autorizaţiei CEMT (Conferinţei Europene a Miniştrilor Transporturilor).

PATRU MEMBRI AI FILIALEI PCRM DIN SÎNGERA AU ADERAT LA PDM

PATRU MEMBRI AI FILIALEI PCRM DIN SÎNGERA AU ADERAT LA PDM
01 iulie, 2009

Chişinău. Patru din 13 membri ai filialei Partidului Comuniştilor din orăşelul Sîngera au decis să părăsească formaţiunea şi să adere la partidul Democrat din Moldova.

PPR NU VA PARTICIPA LA ALEGERILE PARLAMENTARE ANTICIPATE

PPR NU VA PARTICIPA LA ALEGERILE PARLAMENTARE ANTICIPATE
01 iulie, 2009

Chişinău. Partidul Popular Republican (PPR) a decis să nu participe la alegerile parlamentare anticipate de la 29 iulie. Liderul partidului, ex-prim-vicepremierul Moldovei Nicolae Andronic, a anunţat despre aceasta miercuri în cadrul conferinţei de presă de la agenţia INFOTAG.

ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA ANIMALELOR CERE AUTORITĂŢILOR ŞI OAMENILOR SĂ NU EXTERMINEZE MAIDANEZII

ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA ANIMALELOR CERE AUTORITĂŢILOR ŞI OAMENILOR SĂ NU EXTERMINEZE MAIDANEZII
01 iulie, 2009

Chişinău. Asociaţia pentru protecţia animalelor cere autorităţilor şi oamenilor să nu permită exterminarea maidanezilor.

PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI I LOCOMOTORII ÎNDEAMNĂ ANGAJATORII SĂ FIE MAI RECEPTIVI LA NECESITĂŢILE LOR

PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI I LOCOMOTORII ÎNDEAMNĂ ANGAJATORII SĂ FIE MAI RECEPTIVI LA NECESITĂŢILE LOR
30 iunie, 2009

Chişinău. Persoanele cu dizabilităţi locomotorii din Moldova îndeamnă angajatorii să fie mai receptivi la necesităţile lor şi să le ofere locuri de muncă.

ONG ŞI AUTORITĂŢILE PUBLICE LOCALE VOR AJUTA FOSTELOR FEMEI DEŢINUTE SĂ SE INTEGREZE ÎN SOCIETATE

ONG ŞI AUTORITĂŢILE PUBLICE LOCALE VOR AJUTA FOSTELOR FEMEI DEŢINUTE SĂ SE INTEGREZE ÎN SOCIETATE
30 iunie, 2009

Chişinău. Fostele femei deţinute se vor putea integra mai uşor în societate graţie proiectului „Noua abordare faţă de reducerea sărăciei în Moldova – unirea eforturilor ONG şi a autorităţilor locale”. Proiectul este implementat de secţia moldovenească a Organizaţiei internaţionale a drepturilor omului în parteneriat cu organizaţiile obşteşti din Germania Gustav Stresemann Institut e.V. - European Academy, Bonn şi Pro NGO! e.V în 2009-2010.

HILSWERK AUSTRIA ÎN MOLDOVA A LANSAT ŞCOALA DE VARĂ 2009 „DEMOCRAŢIE, INTEGRARE ŞI CULTURA PĂCII”

HILSWERK AUSTRIA ÎN MOLDOVA A LANSAT ŞCOALA DE VARĂ 2009 „DEMOCRAŢIE, INTEGRARE ŞI CULTURA PĂCII”
30 iunie, 2009

Chişinău. Luni Hilfswerk Austria în Moldova a lansat Şcoala de vară 2009 care în acest an are tema „Democraţie, Integrare şi Cultura Păcii”. Şcoala se desfăşoară în cadrul Programului educaţional internaţional, care include trei şcoli de vară anuale şi un program de studii la distanţă cu durata noiembrie 2006 – martie 2010.

PRIMARUL DE HÎNCEŞTI ALEXANDRU BOTNARI A ADERAT LA PDM

PRIMARUL DE HÎNCEŞTI ALEXANDRU BOTNARI A ADERAT LA PDM
29 iunie, 2009

Chişinău. Primarul de Hînceşti Alexandru Botnari, care a cîştigat două mandate de primar în acest oraş în calitate de candidat independent, a aderat la Partidul Democrat din Moldova (PDM).

PSD ŞI UCM AU DECIS SĂ SE UNEASCĂ

PSD ŞI UCM AU DECIS SĂ SE UNEASCĂ
26 iunie, 2009

Chişinău. Partidul Social-Democrat (PSD) şi Uniunea Centristă din Moldova (UCM) au decis să se unească. Despre aceasta liderii celor două formaţiuni, ex-premierii Dumitru Braghiş, şi, respectiv, Vasile Tarlev, au declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG.