Reportaje
VICTOR PARLICOV CONSIDERĂ CĂ DECIZIA PRIVIND DEMITEREA SA FOST LUATĂ CU ÎNCĂLCAREA PROCEDURII LEGALE
„Decizia parlamentului privind demiterea mea din funcție este o decizie politică, luată cu încălcarea procedurilor legale”, consideră fostul director general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Victor Parlicov.
BRONZUL OBȚINUT DE ECHIPA MASCULINĂ A RM LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE ȘAH UNDER 18 - REZULTATUL UNEI MUNCI ÎNDELUNGATE
Performanța înregistrată de echipa masculină a Republicii Moldova la Campionatul European de Șah Under 18, de unde s-a întors cu medalia de bronz, este rezultatul muncii din ultimii 5-20 de ani, a declarat miercuri, într-o conferință de presă la ”INFOTAG”, secretarul general al Federației de Șah, Valeriu Coadă.
FOSTA SOŢIE A UNUI REŢINUT ÎN CAZUL ÎNCASATORILOR A FOST RĂNITĂ DE MILIŢIA RMN LA VILA SA
Fosta soţie a unuia din reţinuţii în cazul încasatorilor – Svetlana Işenco, a fost rănită de colaboratorii operativi ai unităţii speciale a MAI al Transnistriei la vila sa din Dnestrovsk. Victima a relatat despre incident miercuri, într-o conferinţă de presă la agenţia „INFOTAG”.
SEMINARII DESPRE ELABORAREA PROIECTELOR CU FINANȚARE EUROPEANĂ, PENTRU FUNCȚIONARII ȘI AGENȚII ECONOMCI DIN MOLDOVA
Două seminarii despre elaborarea proiectelor menite să atragă finanțare europeană se vor desfășura joi și vineri la Soroca și Râșcani, a anunțat, într-o conferință de presă la agenția „INFOTAG”, vicepreședintele Ligii Studenților Basarabeni din Ploiești, Grigore Demerji.
AVOCAŢII EVENTIS MOBILE SUNT LA UN PAS DE A ACŢIONA ÎN JUDECATĂ INSTITUŢIILE DE STAT DIN MOLDOVA
„Suntem la un pas de a depune o plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului împotriva instanţelor de stat din Moldova”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la agenţia „INFOTAG”, avocatul Eventis Mobile şi reprezentantul Iulerom, Sergiu Goţonoga.
AJUTORUL ACORDAT DE RUSIA REGIUNII TRANSNISTRENE NU A MOTIVAT AUTORITĂȚILE SĂ IMPLEMENTEZE REFORME – STUDIU
Ajutorul acordat de Federația Rusă regiunii transnistrene, estimat la circa $500-600 mil., nu a motivat autoritățile din stânga Nistrului să implementeze reforme structurale în economie, iar companiile să se modernizeze. La această concluzie au ajuns experții Centrului Analitic Independent Expert-Grup care au elaborat studiul „Revista Economică Regională: regiunea transnistreană”.
MINISTRUL JUSTIŢIEI A CONTRIBUIT LA ACAPARAREA AITA – VLADIMIR PENDIURIN
Secretarul general al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Auto din Moldova (AITA), Vladimir Pendiurin consideră că ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, „a contribuit la acapararea asociaţiei de către un grup minoritar de fondatori”.
CULTIVAREA NUCULUI TREBUIE INTENSIFICATĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA - OPINIE
Cultivarea nucului ar trebui să fie practicată mai intens în Republica Moldova, susține cetățeanul Ion Scurtu, convins că această ramură poate scoate economia din impas.
AGRICULTORII SE VOR CONFRUNTA CU O SITUAŢIE CATASTROFALĂ DACĂ STATUL NU VA MAJORA FONDUL DE SUBVENŢIONARE A AGRICULTURII
Agricultori cer guvernului și parlamentului să adopte în regim de urgență modificări la Legea produselor petroliere și să suplinească Fondul de subvenționare pentru acest an cu 200 mil. de lei.
AVOCAȚII VIOLETA GAȘIȚOI ȘI ROMAN ZADOINOV SUSȚIN CĂ PROCURATURA A INIȚIAT UN DOSAR PENAL ÎN BAZA UNOR ACTE FALSE
„Procuratura Generală a inițiat în luna septembrie 2013 un dosar penal în baza unor acte false, în care trei persoane sunt suspectate că ar fi delapidat fonduri europene”, consideră avocații pentru drepturile omului, Violeta Gașițoi și Roman Zadoinov.
comentarii [ 2 ]