Reportaje

10/04/2002 COMPANIA "MOBIGRUP ANTURAJ" A LANSAT UN NOU SERVICIU - MOBILГ DE OFICIU PE CREDIT

Chiєinгu, 10 aprilie. (INFOTAG). Compania "MobiGrup Anturaj" a lansat un nou serviciu - mobilг de oficiu pe credit. Conducerea companiei a anunюat acest lucru miercuri, оn cadrul unei conferinюe de presг organizate оn incinta agenюiei INFOTAG. Svetlana Solon, єeful departamentului mobilier pentru oficiu al companiei, a menюionat cг acest serviciu oferг clienюilor posibilitatea de a achita оn rate mobila de birou pe care ei doresc sг o cumpere. Potrivit spuselor sale, procedura este simplг: clientul оєi alege mobila pe care doreєte sг o procure; depune cerere la banca comercialг Moldindconbank, prin care solicitг sг i se acorde un credit; оn trei zile, banca оi satisface cererea; achitг 30 procente din costul mobilei iniюial, iar restul - оn decurs de 6-12 luni. Ea a menюionat cг, cumpгrоnd mobilг pe credit, clientul achitг doar cu 8 procente mai mult decоt costul real al acesteia. Svetlana Solon a comunicat cг, recent, compania a lansat pe piaюг un nou set de oficiu, care costг $240. "Achitоnd doar $75 iniюial, clienюii оєi pot mobila complet biroul", a declarat ea. Potrivit spuselor sale, noul serviciu are drept scop de a oferi posibilitate clasei mici єi mijlocii de оntreprinzгtori sг poatг procura mobilг de o calitate оnaltг la preюuri avantajoase. Nicolae Ciobanu, directorul general al companiei "MobiGrup Anturaj", a menюionat cг, cumpгrоnd mobilг pe credit, clienюii nu vor fi nevoiюi sг punг casa, maєina sau alte proprietгюi оn gaj. "Gajul оl va constitui оnsгєi mobila procuratг", a spus directorul. El a precizat cг, оn urma lansгrii noului serviciu, compania mizeazг sг-єi majoreze volumul anual al vоnzгrilor cu circa 30 de procente. Nicolae Ciobanu nu a exclus cг, оn viitor, "MobiGrup Anturaj" ar putea oferi clienюilor pe credit єi alt fel de mobilг decоt cea de birou. El a anunюat cг, pe lоngг mobila de oficiu, compania mai lanseazг оncг un serviciu - vоnzarea оn rate a sistemelor autonome de оncгlzire.

10/04/2002 ORGANIZAЮIILE NEGUVERNAMENTALE DIN MOLDOVA ЄI DIN SLOVENIA SE PRONUNЮГ PENTRU APROFUNDAREA RELAЮIILOR BILATERALE DE COLABORARE

Chiєinгu, 10 aprilie. (INFOTAG). Organizaюiile neguvernamentale din Republica Moldova єi cele din Slovenia pledeazг pentru aprofundarea relaюiilor bilaterale de colaborare. Igor Grosu, preєedintele Consiliului Naюional al Tineretului din Moldova (CNTM), a comunicat miercuri, оn cadrul unei conferinюe de presг organizate оn incinta agenюiei INFOTAG, cг ONG-urile din Moldova єi cele din Slovenia au оnceput recent implementarea unui proiect comun оn acest sens. El a precizat cг proiectul este realizat cu suportul Fundaюiei Soros-Moldova єi al Institului pentru o societate deschisг din Budapesta. Preєedintele CNTM a spus cг proiectul va fi implementat оn douг etape: prima a avut deja loc la оnceputul acestei sгptгmоni la Chiєinгu, iar a doua va avea loc оn luna mai 2002 la Ljubljana. Potrivit spuselor sale, prima etapг a constituit-o desfгєurarea unui seminar la care au participat circa 35 de organizaюii de tineret din Moldova єi 4 din Slovenia. Оn cadrul seminarului, s-a discutat situaюia sectorului neguvernamental din cele douг югri єi au fost identificate posibilele direcюii de colaborare. Igor Grosu a spus cг unele organizaюii au convenit deja оmpreunг cu colegii lor din Slovenia asupra acюiunii comune concrete. Astfel, se intenюioneazг implementarea unui proiect, care ar avea drept scop integrarea socialг a persoanelor cu handicap fizic, precum єi un proiect care prevede organizarea unor tabere de lucru internaюionale. El nu a exclus cг dupг realizarea celei de-a doua etape ar putea fi identificate єi alte domenii de lucru оn comun. Preєedintele CNTM a spus cг ONG-urile din Moldova au ales pentru colaborare Slovenia, deoarece aceastг юarг are mult оn comun cu Republica Moldova, оncepоnd de la dimensiunile teritoriului єi terminоnd cu condiюiile interne de activitate a ONG-urilor.

03/04/2002 ASDM A PROPUS DESFГЄURAREA UNUI REFERENDUM ОN P03/04/2002 ROBLEMA MODIFICГRII SISTEMULUI ELECTORAL (CONFERINЮГ DE PRESГ LA AGENЮIA INFOTAG)

Chiєinгu, 3 aprilie. (INFOTAG). Alianюa Social-Democratг din Moldova (ASDM) pledeazг pentru desfгєurarea unui referendum оn problema modificгrii actualului sistem electoral prin trecerea de la alegerile оn baza listelor de partid la cele оn baza circumscripюiilor uninominale. Dumitru Braghiє, liderul ASDM, a declarat miercuri, оn cadrul unei conferinюe de presг, organizate оn incinta agenюiei INFOTAG, cг desfгєurarea alegerilor оn baza circumscripюiilor uninominale ar permite electoratului sг cunoascг concret pentru cine оєi dг votul єi ar mгri responsabilitatea deputaюilor єi consilierilor faюг de popor. El a menюionat cг deputaюii ASDM au оncercat sг promoveze un asemenea proiect de lege оn parlament, dar majoritatea comunistг nu a susюinut aceastг idee. Dumitru Braghiє a comunicat cг ASDM a constituit deja un grup de iniюiativг pentru desfгєurarea preconizatului referendum. Prima єedinюг a acestuia urmeazг sг aibг loc pe data de 13 aprilie. Potrivit spuselor sale, ASDM intenюioneazг sг colecteze cele 200 mii de semnгturi necesare pentru desfгєurarea referendumului pоnг la finele lunii iunie, iar оn iulie sг le depunг la parlament. Deputaюii, la rоndul lor, trebuie sг se pronunюe asupra iniюiativei de desfгєurare a preconizatului referendum оn decurs de jumгtate de an. Оn opinia lui Dumitru Braghiє, normal ar fi ca referendumul sг aibг loc оn lunile ianuarie-februarie 2003, astfel оncоt urmгtoarele alegeri locale din luna aprilie 2003 sг se desfгєoare deja оn baza noului sistem. Liderii ASDM nu exclud cг concomitent cu alegerile locale ar putea avea loc єi cele parlamentare anticipate. Preєedintele Consiliului republican al ASDM, Ion Guюu, a declarat cг acest lucru convine de minune Partidului Comuniєtilor, deoarece "dacг ar avea loc alegeri anticipate ei ar putea sг obюinг chiar mai multe voturi decоt оn cadrul scrutinului din 25 februarie 2001".

27/03/2002 PLM NU EXCLUDE POSIBILITATEA FUZIONГRII CU ALTE PARTIDE...

Chiєinгu, 27 martie. (INFOTAG). Liderii Partidului Liberal din Moldova (PLM), constituit la finele sгptгmоnii trecute оn urma fuziunii a trei formaюiuni de dreapta, nu exclud cг, оn timpul apriopiat, la PLM ar putea adera єi alte partide din republicг. Ei au declarat miercuri, оn cadrul unei conferinюe de presг organizate оn incinta agenюiei INFOTAG, cг au primit deja "mai multe semnale concrete оn acest sens". Ei au refuzat sг precizeze despre ce partide anume este vorba, menюionоnd doar cг "la PLM pot adera toate formaюiunile democratice care оmpгrtгєesc ideile liberalismului". Mircea Snegur, preєedintele de onoare al PLM, a amintit cг, iniюial, din componenюa PLM urma sг facг parte єi Partidul Forюelor Democratice (PFD), оnsг, оn ultimul moment, liderii acestei formaюiuni au refuzat sг meargг pe calea fuzionгrii. "Noi nu cunoaєtem motivele care i-au determinat pe liderii PFD sг renunюe la ideea iniюialг, dar rгmоnem deschiєi єi оn continuare pentru discuюii, inclusiv cu aceastг formaюiune", a menюionat el. Totodatг, Mircea Snegur nu a exclus cг liderii PFD pur єi simplu "nu au putut sг treacг peste unele momente din trecut, cоnd оntre partidele care au constituit PLM au existat relaюii dintre cele mai оncordate". "Consolidarea forюelor democratice, оnsг, va fi posibilг doar оn cazul оn care noi vom da uitгrii tot ce s-a оntоmplat оn trecut", a spus preєedintele de onoare al PLM. Liderii PLM au calificat drept nefondate afirmaюiile precum cг orice negocieri dintre PLM єi miєcarea social-politicг "Alianюa Independenюilor", condusг de primarul municipiului Chiєinгu, Serafim Urechean, au fost оntrerupte оn momentul оn care Curtea Constituюionalг a declarat drept neconstituюionalг noua modalitate de alegere a primarilor de cгtre consilieri. Potrivit acestor informaюii, оn situaюia оn care primarul va fi ales єi оn continuare prin votul direct al electoratului, Serafim Urechean nu mai are nevoie de partid єi, prin urmare, a оntrerupt orice negocieri privind fuziunea cu formaюiunile care au constituit PLM. Vladimir Ciobanu, preєedintele Consiliului naюional al PLM, a declarat cг Serafim Urechean susюine ideea consolidгrii forюelor de dreapta єi cг a cerut un termen de douг luni pentru a se decide dacг aderг sau nu la PLM. Liderii PLM au salutat, оn cadrul conferinюei de presг, pasul fгcut de Mircea Snegur, care, potrivit spuselor lor, "a refuzat postul de lider al partidului оn favoarea colegilor sгi mai tineri, pгstrоndu-єi doar funcюia de preєedinte de onoare al PLM".

...ЄI SUSЮINE IDEEA DESFГЄURГRII MARII ADUNГRI NAЮIONALE LA DATA DE 31 MARTIE

Chiєinгu, 27 martie. (INFOTAG). Partidul Liberal din Moldova (PLM) susюine ideea desfгєurгrii Marii Adunгri Naюionale la data de 31 martie 2002. Оntr-o declaraюie a formaюiunii, fгcutг publicг miercuri, оn cadrul unei conferinюe de presг susюinute оn incinta agenюiei INFOTAG, se menюioneazг cг "toate structurile teritoriale ale PLM vor participa оn modul cel mai activ la aceastг acюiune de protest". Liderii PLM au chemat toюi membrii єi simpatizanюii formaюiunii sг fie оn ziua de 31 martie alгturi de protestatarii din Piaюa Marii Adunгri Naюionale "pentru a se opune acюiunilor antinaюionale ale actualilor guvernanюi". "Sоntem convinєi cг manifestaюiile de la 31 martie vor оnsemna оnceputul sfоrєitului guvernгrii odioase a Partidului Comuniєtilor din Republica Moldova", se spune оn declaraюie. Conducerea formaюiunii considerг cг, timp de un an, comuniєtii au demonstrat clar cг nu sоnt capabili sг-єi оndeplineascг promisiunile electorale, ba mai mult, prin politica promovatг, au adus societatea оntr-o crizг profundг. "Оn situaюia creatг, considerгm absolut justificate acюiunile de protest оn masг, care au loc deja a treia lunг оn centrul capitalei", se menюioneazг оn documentul citat. Liderii PLM au declarat cг condamnг "isteria romвnofobг din republicг єi alte manifestгri nesгbuite ale acesteia, care au deteriorat grav imaginea Moldovei оn lume". Оn opinia lor, atacurile оntreprinse de comuniєti оmpotriva Romвniei "servesc unor interese strгine єi au drept scop sг оmpiedice cu orice preю aderarea Romвniei la NATO".

27/03/2002 CONDUCEREA PSDM NU EXCLUDE CГ DEPUTATUL VLAD CUBREACOV A FOST RГPIT DE STRUCTURILE CRIMINALE INTERNAЮIONALE, CARE AU INTERESE ECONOMICE ОN TRANSNISTRIA

Chiєinгu, 27 martie. (INFOTAG). Conducerea Partidului Social-Democrat din Moldova (PSDM) susюine cг, cel mai probabil, Vlad Cubreacov, deputat al Partidului Popular Creєtin Democrat (PPCD), a fost rгpit de structurile criminale internaюionale, care au interese economice оn autoproclamata RMN. Oazu Nantoi, preєedintele PSDM, a menюionat miercuri, оn cadrul unei conferinюe de presг organizate оn incinta agenюiei INFOTAG, cг destabilizarea situaюiei interne din Moldova este convenabilг acestor structuri. "Cu cоt mai fierbinte este situaюia din Moldova, cu atоt mai puюinг atenюie se acordг luptei cu contrabanda оn aceastг regiune. Or, nu este un secret cг introducerea noii єtampile vamale, refuzul autoritгюilor de la Chiєinгu de a certifica producюia din aceastг regiune etc. au prejudiciat serios interesele economice criminale ale anumitor organizaюii єi persoane", a declarat el. Оn opinia sa, rгpirea lui Vlad Cubreacov nu este deloc оntоmplгtoare - "acesta este unicul reprezentant al opoziюiei care are imunitate europanг єi dispariюia lui, оn mod normal, atrage atenюia comunitгюii internaюionale asupra regimului comunist de la Chiєinгu". Oazu Nantoi considerг cг partidele din republicг nu trebuie sг speculeze acest caz pentru a cгpгta capital politic, ci din contra, "sг se solidarizeze pentru a protesta оmpotriva unor asemenea fenomene periculoase". "Оn situaюia оn care s-a ajuns, PSDM doreєte un singur lucru: ca Vlad Cubreacov sг se оntoarcг viu єi nevгtгmat la familia sa", a menюionat el. Оn cadrul conferinюei de presг, liderii PSDM au supus unor critici dure iniюiativa preєedintelui cu privire la iniюierea unui pact social. Ei au calificat aceastг iniюiativг drept "fariseism politic, manifestat de partidul de guvernгmоnt". Oazu Nantoi a menюionat cг, prin acest pact social, comuniєtii оncearcг sг distragг atenюia opiniei publice de la mai multe greєeli comise de ei єi care, оn ultimг instanюг, au dus la tensionarea situaюiei din republicг.

12/03/2002 REPREZENTANЮII CERCURILOR DE AFACERI DIN MOLDOVA CONSIDERГ CГ GUVERNUL NU A REUЄIT SГ STABILEASCГ RELAЮII DE PARTENERIAT CU ОNTREPRINZГTORII

Chiєinгu, 12 martie. (INFOTAG). Vladimir Babii, preєedintele clubului oamenilor de afaceri „Timpul”, a declarat cг „guvernul nu a reuєit sг stabileascг relaюii de parteneriat cu оntreprinzгtorii”. El a afirmat, оntr-o conferinюг de presг susюinutг marюi la agenюia INFOTAG, cг „puterea iarгєi una spune єi alta face”. „Declaraюiile preєedintelui Voronin rгmоn optimiste, dar sоnt neоntemeiate. Оntreprinzгtorii оnюeleg cг acestea au un caracter populist”, a menюionat el. „Nu s-a reuєit realizarea intenюiilor iniюiale de a coopera cu оntreprinzгtorii єi de a soluюiona problemele economice. Puterea este gata sг coopereze cu oamenii de afacere numai la nivel de declaraюii, оn realitate totul iese invers. Deciziile guvernului sоnt orientate оmpotriva businessului legal. Оn unele ramuri ale economiei, se instaureazг monopolismul, se оnfгptuieєte naюionalizarea sau reоmpгrюirea proprietгюii”, a subliniat Babii. Potrivit afirmaюiilor sale, aceste probleme vor fi discutate duminicг, la congresul IV extraordinar al oamenilor de afaceri, tema cгruia este „Barierele оn calea dezvoltгrii economiei Republicii Moldova єi modul de оnlгturare a acestora”. Igor Krapivka, director general al companiei „Orvento-metal”, le-a comunicat ziariєtilor cг la congres vor fi prezentate rapoarte pe urmгtoarele direcюii: inspecюia оinainte de expediюie, impozitele єi administrarea lor, piaюa internг, investiюiile, blocul agroindustrial, managementul de stat єi legalitatea economiei. „Comunitatea oamenilor de afaceri din Moldova a оnюeles deja de multг vreme cг pentru a cоєtiga bani trebuie sг fie stabilite relaюii de parteneriat cu puterea. Cu regret, puterea, la rоndul sгu, nu merge mai departe de declaraюii populiste. Оn practicг, conducerea implementeazг o administrare strictг a economiei, monopolizarea, iar оn unele cazuri, єi naюionalizarea unor ramuri оntregi”, a afirmat Krapivka. Potrivit afirmaюiilor sale, businessmanii vor face оn cadrul congresului propuneri concrete – „de exemplu, оn problema impunerii, оn opinia mea, impozitul total nu ar trebui sг depгєeascг 30% din producюia globalг”. Krapivka a subliniat cг pentru a-єi atinge scopul lumea de afaceri din republicг ar trebui sг se cooalizeze – „anume datoritг eforturilor comune ale businessmanilor, a fost anulat aєa-numitul „impozit pe gunoi” оn municipiul Chiєinгu. „Dacг vom fi оmpreunг, vom obюine єi anularea inspecюiei оnainte de expediюie”, a afirmat el.

05/03/2002 PSDM EXCLUDE IDEEA CREГRII UNUI BLOC ELECTORAL PENTRU A PARTICIPA LA ALEGERILE PARLAMENTARE ANTICIPATE

Chiєinгu, 5 martie. (INFOTAG). Oazu Nantoi, liderul Partidului Social-Democrat din Moldova (PSDM), exclude ideea coalizгrii PSDM-ului cu un alt partid pentru a participa la alegerile parlamentare anticipate. El a declarat acest lucru оntr-o conferinюг de presг susюinutг marюi la agenюia INFOTAG. Nantoi a afirmat cг pentru partidul sгu „mai important este acum sг se afirme оn societate”. Оn opinia sa, оn actualul parlament nu existг o alternativг la majoritatea comunistг єi numai cu ajutorul alegerilor parlamentare anticipate poate fi depгєitг criza politicг din republicг. Pentru ieєirea din crizг, PSDM propune sг fie reorgnaizatг оn regim de urgenюг Compania de Stat Teleradio-Moldova оntr-o companie de televiziune publicг єi sг se modifice Codul electoral pentru a se anula pragul electoral. Nantoi explicг acюiunile de protest din centrul Chiєinгului prin conducerea nepriceputг a autoritгюilor, care a provocat indignarea оn societate. „Voronin єi Roєca sоnt douг personaje de poveste: a tunat єi i-a adunat. Deєi unul e de stоnga, iar altul de dreapta, fiecare оєi rezolvг problemele sale politice”, a afirmat Nantoi.

25/02/2002 UNIUNEA NOTARILOR CERE ANULAREA INSTRUCЮIUNII PRIVIND PREZENTAREA UNEI INFORMAЮII AMГNUNЮITE DESPRE TRANZACЮII

Chiєinгu, 25 februarie. (INFOTAG). Uniunea notarilor din Moldova (UNM) intenюioneazг sг solicite conducerii republicii anularea unei instrucюiuni a Ministerului Finanюelor privind prezentarea informaюiei despre tranzacюiile cu bunuri mobiliare єi imobiliare, autentificate la notar, care va intra оn vigoare la 2 martie 2002. Tatiana Ungureanu, preєedintele UNM, a afirmat, оntr-o conferinюг de presг susюinutг luni la agenюia INFOTAG, cг documentul оi obligг pe notari sг prezinte оn organele fiscale informaюii amгnunюite despre pгrюile care au оncheiat tranzacюii cu valori mobiliare, cu mijloace de transport єi cu bunuri imobiliare. „Оndeplinind aceastг cerinюг, noi vom fi nevoiюi sг оncгlcгm Legea cu privire la notariat, care garanteazг confidenюialitatea tranzacюiei chiar єi dupг demiterea notarului, precum єi Constituюia Moldovei єi o serie de convenюii internaюionale”, a afirmat Tatiana Ungureanu. Ea considerг cг notarii trebuie sг prezinte informaюii despre tranzacюiile cu bunuri mobiliare єi imobiliare doar оn cazul оn care оmpotriva unei pгrюi contractante s-a intentat un dosar penal sau administrativ. Tatiana Ungureanu a comunicat cг pentru neprezentarea informaюiei cerute notarii vor fi amendaюi cu 1 mie de lei, iar peste zece zile mгrimea amenzii creєte pоnг la 2 mii de lei. Ea a respins probabilitatea faptului cг implementarea instrucюiunii respective este legatг de cererea conducerii republicii de a se reduce tarifele pentru serviciile prestate de notari. „Procura pentru obюinerea pensiei sau a indemnizaюiilor єi aєa o perfectгm pe gratis, iar invalizilor de gradul I єi II li se elibereazг orice acte la jumгtate de preю”, a afirmat ea.

20/02/2002 EXPERЮII DE LA CE SUSЮIN CГ REFERENDUMUL DE REVOCARE DIN FUNCЮIE A BAЄCANULUI GГGГUZIEI ESTE NELEGITIM

Chiєinгu, 20 februarie. (INFOTAG). Delegaюia Congresului puterilor locale єi regionale al Consiliului Europei (CPLRCE), care efectueazг оn aceste zile o vizitг оn Republica Moldova, susюine cг referendumul de revocare din funcюie a baєcanului Gagauziei, Dumitru Croitor, preconizat pentru data de 24 februarie, este nelegitim. Yavuz Mildon, vicepreєedintele CPLRCE, a declarat miercuri, оn cadrul unei conferinюe de presг susюinute оn incinta agenюiei INFOTAG, cг nu existг o decizie oficialг a Adunгrii Populare оn acest sens, lucru pe care l-a confirmat оntr-o scrisoare оnmоnatг membrilor delegaюiei chiar preєedintele organului legislativ de la Comrat, Mihail Chendighelean. "Оn plus, decizia de desfгєurare a referendumului nu a fost publicatг оn “Monitorul oficial” al regiunii", a precizat el. Vicepreєedintele CPLRCE a declarat cг organizatorii referendumului nu au respectat nici termenul de desfгєurare a acestuia, prevгzut de legile care reglementeazг activitatea autonomiei. Yavuz Mildon susюine cг desfгєurarea referendumului оn aceste condiюii ar fi o sfidare a principiilor statului de drept єi ar putea conduce la o nouг destabilizare a situaюiei din regiune. El a chemat conducerea Republicii Moldova sг nu permitг acest lucru. Оn opinia sa, acuzaюiile de utilizare neraюionalг a banilor publici, care i se aduc lui Dumitru Croitor, nu puteau servi drept motiv pentru declanєarea referendumului. "Aceste acuzaюii ar trebui mai оntоi examinate оn instanюг de judecatг", a menюionat Yavuz Mildon. Potrivit spuselor sale, оn cazul оn care acest referendum totuєi va avea loc, CPLRCE nu va recunoaєte rezultatele lui. "Noi nu vom accepta оn calitate de membru al Congresului noul baєcan al regiunii, iar Dumitru Croitor оєi va putea continua єi mai departe activitatea оn cadrul CPLRCE", a menюionat Yavuz Mildon. Membrii delegaюiei CPLRCE au salutat decizia Curюii Constituюionale, care a declarat marюi drept neconstituюionalг hotгrоrea parlamentului privind desfгєurarea alegerilor locale anticipate la data de 7 aprilie. "Este o decizie care corespunde avizelor pe marginea acestei chestiuni, formulate anterior de experюii noєtri", au declarat ei.