Poster financiar

VOLUMUL TRANSFERURILOR BĂNEŞTI ÎN MOLDOVA A CRESCUT CU $45,68 MIL.

VOLUMUL TRANSFERURILOR BĂNEŞTI ÎN MOLDOVA A CRESCUT CU $45,68  MIL.
21 mai, 2018

În aprilie, volumul transferurilor băneşti nete din străinătate în Moldova prin intermediul băncilor în favoarea persoanelor fizice a constituit $98,81 mil., fiind cu 14,6% mai mult decât în anul precedent.

Mai mult

„MOLDOVAGAZ” A OBŢINUT ÎN ANUL 2017 UN PROFIT DE ŞAPTE ORI MAI MARE DECÂT ÎN ANUL PRECEDENT

„MOLDOVAGAZ” A OBŢINUT ÎN ANUL 2017 UN PROFIT DE ŞAPTE ORI MAI MARE DECÂT ÎN ANUL PRECEDENT
21 mai, 2018

În anul 2018, activitatea SA „Moldovagaz” va fi orientată, ca şi anul trecut, spre „asigurarea fiabilă a consumatorilor cu gaze naturale și tranzitul în volume depline către statele europene, îmbunătățirea indicatorilor financiari, obținerea profitului operațional, precum ţi spre realizarea planului de gestionare a datoriilor creditoare și soluționarea altor probleme din sectorul gazelor naturale.

Mai mult

REPREZENTANT FMI: REFORMAREA BĂNCILOR ESTE UN PROCES IMPORTANT PENTRU DEZVOLTAREA ECONOMIEI MOLDOVEI

REPREZENTANT FMI: REFORMAREA BĂNCILOR ESTE UN PROCES IMPORTANT PENTRU DEZVOLTAREA ECONOMIEI MOLDOVEI
21 mai, 2018

Fondul Monetar Internațional (FMI) a susținut reformele funcționale și structurale care se desfășoară în cadrul programului de cooperare prevăzut pentru trei ani cu Guvernul și Banca Națională a Moldovei (BNM), a declarat reprezentantul permanent al FMI în RM, Volodymyr Tulin.

Mai mult

INVESTITORII POTENŢIALI VOR ORGANIZA O LICITAŢIE PENTRU SELECTAREA COMPANIEI DE EVALUARE A ACTIVELOR „GAS NATURAL FENOSA MOLDOVA”

INVESTITORII POTENŢIALI VOR ORGANIZA O LICITAŢIE PENTRU SELECTAREA COMPANIEI DE EVALUARE A ACTIVELOR „GAS NATURAL FENOSA MOLDOVA”
21 mai, 2018

Un grup de investitori potenţiali se pregătesc pentru desfăşurarea unei licitaţii pentru selectarea unei companii internaţionale care va evalua activele „Gas Natural Fenosa Moldova” cu scopul de a le procura.

Mai mult

BNM MENŢINE RATELE DE BAZĂ LA PRINCIPALELE OPERAŢIUNI DE POLITICĂ MONETARĂ

BNM MENŢINE RATELE DE BAZĂ LA PRINCIPALELE OPERAŢIUNI DE POLITICĂ MONETARĂ
21 mai, 2018

Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) a decis în ajun să menţină ratele la principalele operaţiuni de politică monetară.

Mai mult

CELE PATRU BĂNCI MARI DIN MOLDOVA DEŢIN O PONDERE DE 82% DIN PORTOFOLIUL DE CREDITE

CELE PATRU BĂNCI MARI DIN MOLDOVA DEŢIN O PONDERE DE 82% DIN PORTOFOLIUL DE CREDITE
21 mai, 2018

Cele patru bănci mari din Moldova deţin o pondere de 82% din portofoliul de credite din sistemul bancar, care cuprinde 11 bănci.

Mai mult

MAIB A DEVENIT PARTENERUL FINANCIAR AL GUVERNULUI BELARUSULUI ÎN PROIECTUL DE LIVRARE A TEHNICII ÎN MOLDOVA

MAIB A DEVENIT PARTENERUL FINANCIAR AL GUVERNULUI BELARUSULUI ÎN PROIECTUL DE LIVRARE A TEHNICII ÎN MOLDOVA
21 aprilie, 2018

Ministerul Economiei și Industriei al Belarusului a ales cea mai mare instituție financiară din Moldova – Moldova Agroindbank (MAIB) în calitate de partener financiar în livrarea în RM a tractoarelor, combinelor, autospecialelor de mici dimensiuni pentru deszăpezirea și măturarea trotuarelor, a lifturilor.

Mai mult

MINISTERUL FINANŢELOR A OBŢINUT ÎN BUGET 302,29 MIL. LEI ($18,4 MIL.) DIN PLASAREA VMS

MINISTERUL FINANŢELOR A OBŢINUT ÎN BUGET 302,29 MIL. LEI ($18,4 MIL.) DIN PLASAREA VMS
21 aprilie, 2018

Limita de sus a rentabilităţii valorilor mobiliare de stat (VMS) a scăzut până la 4,43%, fiind mai mică decât rata inflaţiei anuale, care, la finele lunii martie 2018, a constituit 4,7%.

Mai mult

MOLDOVA AGROINDBANK A SEMNAT PRIMUL CONTRACT DE CREDIT IPOTECAR ÎN CADRUL PROGRAMULUI „PRIMA CASĂ”

MOLDOVA AGROINDBANK A SEMNAT PRIMUL CONTRACT DE CREDIT IPOTECAR ÎN CADRUL PROGRAMULUI „PRIMA CASĂ”
21 aprilie, 2018

Cea mai mare instituţie financiară a ţării, Moldova Agroindbank, a semnat luni primul contract de credit ipotecar în cadrul programului de stat „Prima casă”. Plafonul financiar al acestuia este de 2 mlrd. lei: 1 mlrd. lei reprezintă garanţia statului și 1 mlrd. lei este finanțarea băncilor.

Mai mult

MINISTERUL FINANŢELOR A PLASAT ÎN PREMIERĂ OBLIGAŢIUNI CU TERMENUL DE CINCI ANI CU O RATĂ DE 6,71%

MINISTERUL FINANŢELOR A PLASAT ÎN PREMIERĂ OBLIGAŢIUNI CU TERMENUL DE CINCI ANI CU O RATĂ DE 6,71%
21 martie, 2018

Ministerul Finanţelor a plasat în premieră pe piaţa de capital obligaţiuni de stat cu termenul de scadenţă de cinci ani cu o rată a dobânzii de 6,71%. Indicele rentabilităţii este cu mult mai mare decât la valorile mobiliare de stat (VMS) cu termenul de un an, a cărei dobândă, la ultima licitaţie din 27 martie, a constituit 3,85-4,41%.

Mai mult