Despre agenţie
Agenţia de presă „INFOTAG” este una dintre primele instituţii mass-media independente din Moldova. Aceasta a apărut în anul 1992, la scurt timp după proclamarea independenţei Republicii Moldova, când majoritatea instituţiilor mass-media erau de partid sau departamentale.
Un grup de jurnalişti, care activau în cadrul Agenţiei de Stat „Moldova-press”, a înfiinţat o agenţie de presă independentă, care şi-a propus drept scop mediatizarea obiectivă a evenimentelor cu prezentarea diferitor opinii şi puncte de vedere. Pe atunci, conflictul din Transnistria lua amploare şi agenţia „INFOTAG” şi-a propus să informeze, nu să participe la războiul informaţional.
Astăzi, este dificil să ne imaginăm cum agenţia şi-a început activitatea – cu o maşină de dactilografiat şi un fax, într-un birou de doar 12 metri pătraţi. Treptat, „INFOTAG”-ul s-a extins, iar în anul 2001 a construit un edificiu propriu în centrul Chişinăului, fiind create condiţii bune pentru activitatea jurnaliştilor. În peste 28 de ani de activitate, în cadrul agenţiei a fost creată cea mai mare arhivă de ştiri din republică. După fluxurile de ştiri cotidiene ale „INFOTAG”-ului poate fi urmărit întregul parcurs al Republicii Moldova: proclamarea independenţei; alegerile prezidenţiale, parlamentare şi locale; conflictul din Transnistria; adoptarea Constituţiei şi a amendamentelor; crizele politice şi vizitele importante; succesele şi eşecurile politicienilor.
Agenţia „INFOTAG” este o sursă de informaţii sigură, de care ţin cont toţi cei interesaţi de situaţia din Republica Moldova, cei care iau decizii importante, investesc fonduri în economia moldovenească. „INFOTAG” mediatizează în mod exact şi imparţial principalele evenimente politice, iar prognozele şi comentariile agenţiei reflectă starea de lucruri reală din ţară. Numeroşii abonaţi ai agenţiei s-au convins în repetate rânduri că informaţiile, comentariile, analizele şi prognozele „INFOTAG”-ului sunt credibile. Printre abonaţii agenţiei se numără cele mai mari instituţii de presă din Moldova, agenţii din străinătate şi corespondenţi acreditaţi, structuri statale şi organizaţii nonguvernamentale, reprezentanţe diplomatice şi comerciale ale ţărilor străine acreditate la Chişinău, Bucureşti şi Moscova, reprezentanţele FMI, BM, BERD, companii de audit, de consultanţă şi de asigurări, bănci, corporaţii mari, fonduri de investiţii, companii pe acţiuni şi firme de brokeraj.
Ediţiile de ştiri ale agenţiei „INFOTAG” sunt expediate abonaţilor de trei ori pe zi în trei limbi: română, rusă şi engleză. În caz de necesitate, dacă au loc evenimente importante, agenţia difuzează fluxuri de ştiri urgente în regim on-line. Ediţiile de ştiri includ ştiri cu tematică generală, informaţii politice, de afaceri şi financiare, date privind tranzacţiile de pe piaţa primară şi secundară a valorilor mobiliare, tendinţele în evoluţia principalelor sectoare ale economiei, situaţia la nivel macroeconomic şi din sectorul real al economiei.
Agenția „INFOTAG” oferă următoarele servicii:
• „INFOTAG” - DAILY NEWS este un buletin difuzat zilnic, care include circa 40-45 de ştiri din domeniul politic, economic, social şi financiar și este difuzat zilnic, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică, în limbile română, rusă și engleză. • „INFOTAG” - ANALYTICS este un buletin săptămânal în care agenţia analizează şi comentează 8-10 cele mai importate evenimente care au avut loc în R.Moldova pe parcursul săptămânii precedente, încercând să prognozeze evoluţia situaţiei. • „INFOTAG” - PRESS REVIEW este sinteza principalelor publicații din Republica Moldova și paginilor de pe Facebook ale politicienilor și analiștilor.Agenţia „INFOTAG” a parcurs o cale lungă, extinzând în permanenţă lista de servicii prestate, sporind volumul de informaţii transmise. În acest răstimp, multe s-au schimbat în ţară şi în lume. A rămas invariabil doar principiul celor trei componente, de care agenţia ”INFOTAG” s-a ghidat pe tot parcursul celor două decenii de activitate: „Obiectivitate”, „Operativitate”, „Conştientizare”.
Acest principiu rămâne actual şi pe viitor. La cei 29 de ani ai săi, agenţia „INFOTAG” este plină de forţe, de energie, de idei şi dorinţă de a avansa şi a se dezvolta. În acest scop, a fost lansat deja site-ul modificat www.infotag.md care le oferă vizitatorilor informaţii operative şi importante despre evenimentele din Moldova, care transmite în direct conferinţele de presă care au loc la agenţie, prezintă video-interviuri ale interlocutorilor agenţiei pe teme actuale din viaţa politică, economică, de afaceri şi financiară a ţării.